Absolvire Facultatea de Medicina Iasi – 2017
Servicii foto asigurate de Cristi Timofte – fotograf profesionist de eveniment din Iasi si echipa foto-video!
Important!
Datorita numarului foarte mare de participantii (peste 400 de persoane), la acest eveniment am avut doi asistenti foto, de aceea va informez ca o parte din fotografii NU sunt facute de mine!
UMF Iași și-a sărbătorit absolvenții Promoției 2017
O nouă generaţie de tineri medicinişti a finalizat drumul lung şi dificil de la statutul de student la cel de absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iași. În cadrul unui eveniment devenit deja tradiție, fiind la a patra ediție, Universitatea de Medicină ieșeană a dat importanţa şi fastul cuvenit acestui moment, prin organizarea unei ceremonii unice pentru toţi cei 1562 absolvenţi, în Piața Națiunii (Esplanada UMF). Pe parcursul întregii zile de 27 iunie 2017, decanii și decanii de promoție ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală au înmânat diplomele absolvenților.
De la ora 18.30, în cadrul unei festivități care a purtat numele de Ceremonia de Învestitură, rectorul UMF Iași, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, a adresat felicitări Promoției 2017 pentru „pasul pe care l-au făcut în viață odată cu absolvirea UMF Iași”, părinților absolvenților și cadrelor didactice al Universității. „Poate aveți impresia că sunteți la sfârșitul unui drum. Este fals. Sunteți la o întretăiere de drumuri, la momentul în care urmează să vă alegeți calea în specialitatea pe care dvs doriți să o parcurgeți. Vă doresc să parcurgeți drumul pe care vi-l alegeți cu demnitatea și responsabilitatea pe care halatul alb vi le conferă. Vă doresc mult succes și vă invit ca întotdeauna să vă amintiți cu plăcere de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.” le-a transmis rectorul UMF Iași absolvenților.
„Dragi absolvenți, voi sunteți Ambasadorii entuziaști ai Universității „Grigore T. Popa”, ai României și, în același timp, ai Francofoniei în lume. Vă îndemn să purtați în continuare culorile universității cât mai sus, căci vor ilumina cu siguranta drumul către viitor.” le-a urat, absolvenților, domnul Mohamed Ketata, director regional al Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), invitat în cadrul Ceremoniei.
Prof.Univ.dr Mircea Covic, unul dintre cei mai mari specialiști în genetică medicală din România și profesor al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, a susținut Cursul festiv pe o tema comună tuturor absolvenților: Medicina genomică, care, spune prof. Covic, „va schimba practica medicală în viitorul apropiat”. Și, pentru că domnul profesor Mircea Covic obișnuia să încheie cursul cu o cugetare sau un sfat, și de această dată, le-a transmis proaspeților absolvenți o lecție de viață: „Orice s-ar întâmpla, nu renunțați la visurile dvs., nu uitați de viața personală, nu uitați să fiți simpli, să vorbiți simplu, nu uitați să citiți și, mai ales, să călătoriți. Nu uitați să vă întoarceți la Iași, aici este orașul devenirii dvs iar studenților străini le spun să se întoarcă cât mai des în România. Și nu uitați că medicul este un om important al cetății”.
Șefii de promoție de la toate specializările au fost premiați de rectorul UMF Iași, prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, iar Corul „Ceata de mediciniști” le-a cântat absolvenților deja celebrul „Imn al Absolventului de UMF”. La finalul ceremoniei, în momentul culminant, Promoția 2017 a depus Jurământul lui Hipocrate de intrare în profesie în prezența conducerii Universității, a părinților și a prietenilor. Seara s-a încheiat la ora 22.00, cu un show de muzică și lumini.
Întreaga Ceremonie a fost trasmisă live pe platforma de e-learning a UMF (www.umfiasi.ro ) Înregistrarea întregii zile o puteți găsi aici: https://www.youtube.com/watch?v=VvNrt5Nyhb0
PROMOŢIA UMF 2017, ÎN CIFRE
Promoţia UMF Iaşi 2017 însumează 1270 studenţi români şi 292 studenţi străini, distribuiţi pe facultăţi astfel:
FACULTATEA DE MEDICINĂ | |
SPECIALIZARE | Nr. absolvenţi |
Medicină | 519 |
Medicină (linia de predare în limba engleză) | 104 |
Medicină (linia de predare în limba franceză) | 62 |
Asistență Medicală Generală | 138 |
Nutriție și Dietetică | 33 |
FACULTATEA DE FARMACIE | |
SPECIALIZARE | Nr. absolvenţi |
Farmacie | 189 |
Farmacie (linia de predare în limba engleză) | 23 |
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ | |
SPECIALIZARE | Nr. absolvenţi |
Medicină Dentară | 180 |
Medicină Dentară (linia de predare în limba engleză) | 47 |
Medicină (linia de predare în limba franceză) | 56 |
Tehnică Dentară | 70 |
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ | |
SPECIALIZARE | Nr. absolvenţi |
Bioinginerie Medicală | 51 |
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală | 90 |
sursa: UMFIasi.ro
* * *
Asta NU e tot !